Pro si Contra - EDUCATIA RELIGIOASA
Nu mai este o noutate ca pentru a evolua din foarte multe puncte de vedere, este absoluta necesara educatia.
Atat in literatura de specialitate cat si in mass-media se vorbeste frecvent despre educatie : intelectuala, estetica, morala, sexuala, fizica si tot mai des, despre educatia religioasa.
Problematica educatiei religioase este un subiect pe care am fost sfatuita sa nu-l abordez. De ce ? Pentru ca oamenii sunt diferiti, conceptiile si credintele lor sunt diferite. Unii sunt pro, altii sunt contra. Nu-mi propun sa devin un mediator al nici uneia dintre parti. Sunt o persoana destul de toleranta, dar cand e vorba de idei si mai ales despre principii, sunt ferma. Spun direct, dar politicos ceea ce doresc sa spun, desi uneori cam ustura . Pe cine ? Pe cine se simte (sau ar trebui) sa se simta cu musca pe caciula ! De aceea voi prezenta doar cateva puncte de vedere, constatate si analizate in urma lecturilor si studiilor efectuate de-a lungul anilor.
Pedagogii considera educatia religioasa o componenta a educatiei integrale. Este o activitate de indrumare, de orientare, care are ca scop fundamental formarea omului prin valorile existentiale, de cunoastere si morale. Rolul religiei in educatie este de a modela constiinta si conduita pentru un mod de viata bazat pe armonia trup-suflet.
Religia este tot atat de veche cat si existenta umana. Personalitati precum Mircea Eliade si-au consacrat o mare parte a vietii studierii religiilor, iar in lucrarea sa „Istoria religiilor” , a vorbit si despre universalitatea acestui fenomen.
Foarte multi oameni au falsa impresie ca prin educatia religioasa se urmareste impunerea unei anumite credinte. Romania fiind o tara crestina, in numeroasele informatii pe care le include educatia religioasa predata in scoala, locul cel mai important il ocupa cele privitoare la religia crestina. Dozarea acestor informatii este determinata de particularitatile de varsta si individuale ale elevilor. La clasele mici educatia religioasa se realizeaza prin povestiri, iar accentul se pune pe elemente ce vizeaza educatia morala. La gimnaziu si eventual liceu, se trateaza teme specifice culturii religioase si istoriei religiilor.
Este bine de stiut ca educatia religioasa are doua sarcini anume : informativa si formativa.
Sensul informativ se refera la posibilitatea asimilarii unei culturi religioase. In acest fel elevul intra in posesia unor informatii despre diverse religii si credinte aparute de-a lungul istoriei umanitatii, despre ritualuri, despre doctrine si despre tensiunile care au avut loc in interiorul lor. Religia a avut si inca are un aport deosebit la patrimoniul cultural al umanitatii. Cu siguranta, atat pictura cat si arhitectura ar fi fost mult mai sarace si mai putin reprezentative !
Sensul formativ al educatiei religioase se exprima prin valorificarea substratului moral al ideilor religioase si prin implicarea proceselor psihice in descifrarea sensurilor existentei.
Jan Amos Comenius (1592-1670) este cel dintai mare pedagog care armonizeaza educatia religioasa cu celelalte educatii. Format ca teolog, Comenius s-a adresat tuturor copiilor, parintilor, invatatorilor, fetelor bisericesti, conducatorilor de stat, sa-si aminteasca de Creatorul lor si sa-i urmeze poruncile. El scria : „a fi stapanul creaturilor inseamna a dispune de fiecare lucru potrivit scopului sau si in acelasi timp a-l intrebuinta spre folosul propriu. A fi, chipul lui Dumnezeu inseamna a imita cu adevarat prototipul perfectiunii sale. ”
Jean Jaques Rousseau (1712-1778) in tratatul „Emil sau despre educatie” si-a exprimat convingerile religioase, dar si recomandarea privind educarea copiilor in spiritul religiei naturale.
La randul sau, Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1827) in lucrarea „Cum isi invata Gertruda copii” vorbeste despre importanta acestui gen de educatie. In conceptia sa recunostinta, increderea, iubirea neconditionata se sadesc in mintea si sufletul copiilor inca din frageda copilarie. Spre exemplificare am ales un scurt fragment din aceasta carte, fragment pe care il consider deosebit de sugestiv. Mama ii spune la un moment dat copilului ei „copilul meu este un Dumnezeu de care tu ai nevoie, acum cand tu nu mai ai nevoie de mine. Este un Dumnezeu care te ia in bratele lui, cand eu nu te mai pot proteja, este un Dumnezeu care cugeta la fericirea si la bucuriile tale, cand eu nu-ti mai pot da bucurii, nici fericire”. Uimitor nu ?
Maria Montessori (1870-1952) un stralucit pedagog si organizatoarea institutiilor publice de educatie a copiilor cu retard mintal si normali, cunoscuta si ca militant pentru drepturile copilului, a sustinut clar ideea educarii religioase avand in vedere nu numai substratul moral al acesteia.
Referiri la educatia religioasa au in lucrarile lor si multi dintre pedagogii romani, intre care doar ii amintesc pe Antim Ivireanu si Gheorghe Asachi.
In prezent problematica educatiei religioase se pune ca o componenta a educatiei complete in concordanta cu celelalte laturi ale educatiei, cu stiinta, cu tehnica si arta.
S-a dovedit ca un copil credincios ( nu fanatic) va fi un adult mai bun, mai corect, mai empatic, mai tolerant. Si eu am constientizat acest lucru cand intr-o anumita zi, m-am intalnit la biserica cu copilul unui coleg. „M-am rugat pentru insanatosirea tatei” mi-a spus fara sa-l intreb nimic si acest lucru m-a uimit, nefiind obisnuita cu explicatii, mai ales intr-un asemenea loc unde fiecare om este doar cu gandurile sale. Stiam ca este un copil « problema »... Da, ati citit bine, era doar un copil, nu un adolescent, unde crize de acest fel se mai pot intalni. Credinta in divinitate i-a dat puterea sa lase raul si rautatea la o parte si sa devina altfel de cum a fost. Cu timpul s-a schimbat si lucrurile au intrat in normal.
Pentru un copil cu o dizabilitate fizica irecuperabila, credinta poate fi un factor de echilibru. In lipsa unui sprijin din partea prietenilor sau a parintilor, in conditiile unei educatii deficitare, credinta in divinitate este ceea ce ii mai da puterea sa-si accepte situatia, sa se accepte pe sine si sa mearga mai departe atat cat poate si cum poate. De aceea recomand parintilor si cadrelor didactice care se ocupa de educatia si pregatirea pentru viata a acestora, sa acorde o atentie sporita acestui gen de educatie. Crizele emotionale manifestate de acesti copii pot fi mai usor atenuate, centralizandu-le interesul si spre acest gen de informare. Pacea lor cu divinitatea este direct proportionala cu pacea lor interioara si cred eu, este esential pentru viata lor de mai tarziu. Pe copiii mai putin rezistenti din punct de vedere psihic pentru astfel de incercari, credinta ii mai poate ajuta sa gaseasca puterea necesara de a lupta, cu sine si mai apoi cu ceilalti. De ce cu sine si mai apoi cu ceilalti ? Pentru ca lupta cu sine este indiscutabil cea mai grea lupta. Nu exista secrete, nu exista remize, ori invingi, ori esti invins. Si pentru a putea invinge trebuie sa ne agatam de orice (nu de oricine), iar educatia religioasa poate fi un ajutor nepretuit.
Depinde insa ceea ce alegi si cat de mult rezoneaza cu sufletul tau.
Mihaela-Theodora Popescu - consilier online
* Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.
© 2007 - 2010 rugaciuni.ro
