Revista de Rugaciuni si Spiritualitate - Crestinism, Iudaism, Islamism ( Islam ), Hinduism, Budism ( Buddhism )

Sfinti

Sfantul Mucenic Ignatie Teoforul - 20 decembrie

Sfantul Ignatie a trait in Antiohia si a fost ucenic al Sfantului Evanghelist Ioan. Ca bun crestin in acele vremuri de prigoana, el a fost numit episcop al Antiohiei. Sfantul Ignatie mai este numit si "Teoforul"; de fapt, astfel semna el scrisorile sale catre Biserici. Aceasta denumire are doua sensuri: primul sens, acela de "cel care a fost purtat de Dumnezeu", se refera la faptul ca in copilaria sa, micul Ignatie a fost luat in brate de Insusi Domnul nostru Iisus Christos si a fost dat ca pilda spre smerenia ucenicilor Sai (Matei 18:2-5). Cel de al doilea sens, acela de "cel care il poarta pe Dumnezeu", se refera la marturia Sfantului Ignatie ca el il poarta pe Iisus Christos in inima sa.

Cand imparatul Traian a trecut prin Antiohia, Sfantul Ignatie a fost adus inaintea sa si, neputand sa-l faca sa se inchine idolilor, imparatul Traian l-a trimis legat si pazit, la Roma. In drumul sau, el a intarit Bisericile pe unde trecea, iar pe cea din Roma o intarea prin scrisorile sale. Ajuns la Roma, in jurul anului 110, el a fost aruncat in arena, drept hrana leilor, asa cum gandise el si cum spunea "ca sa ajung paine curata lui Dumnezeu". La noi in tara se afla moaste ale Sfantului Ignatie la Catedrala Episcopala din Galati si la Schitul Darvari din Bucuresti.

Ziua de Ignat, la romani, este ziua in care se taie porcii. Acest ritual este o ramasita a vechilor Saturnalii, cand se faceau sacrificii, iar acum, intregul ritual repeta acele sacrificii; chiar parlirea porcului reprezinta purificarea prin foc. Dar obiceiul de strangere a sangelui, care nu trebuie sa fie varsat pe pamant, este de obarsie crestina. Si "pomana porcului" este tot un gest crestinesc.

*Despre obiceiurile si superstitiile zilei de 20 Decembrie (IGNAT) - click aici !


REDACTIA



* Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.




Parapsiholog Radu Botez - parapsihologie paranormal astrologie

© Copyright 2007 - 2017 rugaciuni.ro     Toate drepturile rezervate     Mentiuni Legale
* Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.

Site-ul oficial al Asociatiei de Astrologie si Parapsihologie ElyStar       (www.aapes.ro) Revista ElyStar OnLine - de Parapsihologie si Astrologie       (www.elystar.ro) Radu Botez - parapsiholog - carte de vizita online Revista de medicina alternativa  (www.infoterapii.ro) Info Parapsiholog - Cabinet de Parapsihologie Paranormal Astrologie Revista InfoMuzica - meloterapie       (www.infomuzica.ro) Carte Psihologie Parapsihologie Revista de Superstitii       (www.superstitii.ro) Revista Vietilor Anterioare       (www.reincarnare.ro) Paranormal - Parapsihologie  (http://www.paranormal-parapsihologie.com) Revista OnLine de Interpretare a Viselor                              (www.oniromantie.ro) Cabinet OnLine de Parapsihologie - Parapsiholog Radu Botez (http://www.parapsiholog.ro) Portal Esoteric (http://www.parapsiholog.eu) Libraria anticariat - ANTIQ Carte Reincarnare Revista de Arte Martiale - Budo Gym  (http://www.revista.budogymclub.ro/) Revista de Rugaciuni (http://www.rugaciuni.ro) Budo Gym Club - Dojo de Kyokushin Karate Astrologie Tarot Horoscop Numerologie Carte SEX si Zodii Magazin Ezoteric