Revista de Rugaciuni si Spiritualitate - Crestinism, Iudaism, Islamism ( Islam ), Hinduism, Budism ( Buddhism )

Traditii, Sarbatori, Obiceiuri populare

Duminica Mironositelor - 30 Aprilie 2017

In cea de a treia duminica de la Paste, crestinii ortodocsi si cei de rit greco-catolic, sarbatoresc Duminica Mironositelor. Mai intai sa lamurim sensul actual al cuvantului "mironosita" a carui acceptiune este acum, acela de "femeie prefacuta". Sensul care se da astazi acestui cuvant este complet gresit. Departe de aceasta deviere de la sensul real, cuvantul respectiv isi are radacina in cuvantul "mir", el descriind pe acele femei care ungeau trupul mortului cu mir si mirodenii.
In vremea Domnului Nostru Iisus Christos era obiceiul ca trupul celui decedat sa fie uns cu un amestec de mirodenii, aloe si smirna, iar apoi cu mir si infasurat intr-un giulgiu, era pus in mormant. Dupa ce Iisus a fost rastignit, Iosif din Arimateea i-a luat trupul, L-a infasurat in giulgiu si L-a depus intr-un mormant, peste care a pravalit o lespede grea. Cand a fost inmormantat Mantuitorul, din cauza grabei, a fost omis acest ritual si femeile credincioase au hotarat sa-l indeplineasca ; a doua zi fiind sarbatoare, au hotarat ca duminica sa mearga la mormantul Sau. Au pregatit miresme, mirodenii si miruri, pentru a indeplini ritualul ( Luca 23:55-56 ), insa, din pricina durerii si a evenimentelor care s-au precipitat, au uitat un amanunt important.

Aflandu-se Mantuitorul in Betania, impreuna cu Lazar inviatul si cu alti ucenici ai sai, Marta slujea la masa, iar Maria a luat un vas de alabastru plin cu mir de nard curat de mare pret si l-a turnat pe picioarele Mantuitorului, L-a uns si I-a sters picioarele cu parul sau ( Ioan 12:3,7 ). Atunci Iisus a spus ca ungerea aceasta a fost facuta pentru ingropaciunea Sa ( Marcu 14:8 ) "Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru ingropare". Deci ritualul fusese implinit !

In continuare, Biblia spune cum cele patru femei, pregatite cu miruri si mirodenii, au ajuns la Mormantul Sfant, dar nu L-au mai gasit pe Mantuitor, caci Inviase. Acele patru femei, au fost : Maria Magdalena, Salomeea, Maria si mama lui Iacob, femei smerite, mironosite.

Mironositele au dovedit credinta, dragoste, devotament si cele mai frumoase si inaltatoare sentimente ; crestinii ortodocsi si cei greco-catolici sarbatoresc in fiecare an, in cea de a treia duminica - Duminica Mironositelor. In credinta ortodoxa, aceasta este ziua in care sunt cinstite mamele, surorile, sotiile si toate femeile crestine, iar noi, cei care pretindem ca suntem credinciosi, in acea zi trebuie sa sarbatorim femeia, ci nu pe 8 martie, care este o falsa sarbatoare a femeii, nici macar "internationala" cum se pretinde. Ca popor crestin - sa ramanem in credinta crestina !


REDACTIA



* Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.




Parapsiholog Radu Botez - parapsihologie paranormal astrologie

© Copyright 2007 - 2017 rugaciuni.ro     Toate drepturile rezervate     Mentiuni Legale
* Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.

Site-ul oficial al Asociatiei de Astrologie si Parapsihologie ElyStar       (www.aapes.ro) Revista ElyStar OnLine - de Parapsihologie si Astrologie       (www.elystar.ro) Radu Botez - parapsiholog - carte de vizita online Revista de medicina alternativa  (www.infoterapii.ro) Info Parapsiholog - Cabinet de Parapsihologie Paranormal Astrologie Revista InfoMuzica - meloterapie       (www.infomuzica.ro) Carte Psihologie Parapsihologie Revista de Superstitii       (www.superstitii.ro) Revista Vietilor Anterioare       (www.reincarnare.ro) Paranormal - Parapsihologie  (http://www.paranormal-parapsihologie.com) Revista OnLine de Interpretare a Viselor                              (www.oniromantie.ro) Cabinet OnLine de Parapsihologie - Parapsiholog Radu Botez (http://www.parapsiholog.ro) Portal Esoteric (http://www.parapsiholog.eu) Libraria anticariat - ANTIQ Carte Reincarnare Revista de Arte Martiale - Budo Gym  (http://www.revista.budogymclub.ro/) Revista de Rugaciuni (http://www.rugaciuni.ro) Budo Gym Club - Dojo de Kyokushin Karate Astrologie Tarot Horoscop Numerologie Carte SEX si Zodii Magazin Ezoteric