Revista de Rugaciuni si Spiritualitate - Crestinism, Iudaism, Islamism ( Islam ), Hinduism, Budism ( Buddhism )

Editorial

Câteva cuvinte despre religie…

O religie este o formă preluată de Spiritul Divin să se exprime. Ori, nici o formă nu poate rămâne neschimbată. Creștinismul, născut în Orientul Mijlociu, a primit încă de la început anumite elemente din culturile greacă și latină; aceste elemente s-au adăugat la cele moștenite de la religia iudaică, influențată la rândul ei de religiile din țările vecine: Egipt, Mesopotania. O religie nu se naște niciodată din nimic, ea primește anumite elemente ale religiilor anterioare și se transformă ea însăși, pe măsură ce este difuzată departe de locul de origine. Astfel, popoarele din Africa, din America sau Asia, care au fost convertite la creștinism au adăugat niște elemente din propria cultură.

Fie că vrem sau nu, religiile se transformă. Chiar dacă există mereu aceleași texte sfinte, există o distanță din ce în ce mai mare între ceea ce persoanele citesc și ceea ce ele înțeleg și simt din aceste texte. Evoluția este legea vieții, de aceea nu este bine să te încăpățânezi să dai veșnicie formelor unei religii.

Omraam Mikhaël Aďvanhov
*Material oferit de Revista ElyStar - www.elystar.ro - partener online

* Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.




Parapsiholog Radu Botez - parapsihologie paranormal astrologie

© Copyright 2007 - 2017 rugaciuni.ro     Toate drepturile rezervate     Mentiuni Legale
* Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.

Site-ul oficial al Asociatiei de Astrologie si Parapsihologie ElyStar       (www.aapes.ro) Revista ElyStar OnLine - de Parapsihologie si Astrologie       (www.elystar.ro) Radu Botez - parapsiholog - carte de vizita online Revista de medicina alternativa  (www.infoterapii.ro) Info Parapsiholog - Cabinet de Parapsihologie Paranormal Astrologie Revista InfoMuzica - meloterapie       (www.infomuzica.ro) Carte Psihologie Parapsihologie Revista de Superstitii       (www.superstitii.ro) Revista Vietilor Anterioare       (www.reincarnare.ro) Paranormal - Parapsihologie  (http://www.paranormal-parapsihologie.com) Revista OnLine de Interpretare a Viselor                              (www.oniromantie.ro) Cabinet OnLine de Parapsihologie - Parapsiholog Radu Botez (http://www.parapsiholog.ro) Portal Esoteric (http://www.parapsiholog.eu) Noul tau dictionar de vise -- Enciclopedia viselor pe intelesul tuturor - editie digitala Carte Reincarnare Revista de Arte Martiale - Budo Gym  (http://www.revista.budogymclub.ro/) Revista de Rugaciuni (http://www.rugaciuni.ro) Budo Gym Club - Dojo de Kyokushin Karate Astrologie Tarot Horoscop Numerologie Carte SEX si Zodii Magazin Ezoteric