BUDISMUL

Data 2011/10/27 20:06:04 | Categorie: Marile Religii ale lumii

V. BUDISMUL

Budismul a aparut in India secolelor VI-V i.Chr. In urma unor cercetari recente, data cea mai probabila pentru Nirvana lui Buddha, este intre anii 483-400 i.Chr. Inainte de aceasta, cautarile spirituale dobandisera deja notiunile de natura ciclica a timpului si inlantuirea fiintelor in ciclul permanent al nasterilor si mortilor, samsara. Se dorea intelegerea mecanismului transmigrarii fiintelor, pentru a gasi o cale de eliberare, ca o unire a principiului personal cu divinul.

Buddha

Nascut intr-un mic regat nepalez, copilul primeste numele de Siddhartha (ar putea fi un titlu nobiliar, dar in acest caz numele sau ar ramane necunoscut), iar numele de familie era Gautama. La aproximativ 30 de ani, intalnindu-se cu un batran calugar sihastru, descopera suferintele oamenilor: batranetea, boala, moartea ; dar si o cale spre speranta eliberarii. El alege sihastria si opteaza pentru „Calea de mijloc”, care-i arata lucrurile asa cum sunt : iluzorii, trecatoare, si descopera posibilitatea eliberarii fiintei de patimi si iluzii aducatoare de suferinta. Aceasta este Desteptarea si el capata numele de Buddha, Cel desteptat si fiind ascet din clanul Shakya a fost numit Shakyamuni. Cel care, dupa 547 de existente anterioare, animale, fiinte umane si de alte feluri, Buddha Shakyamuni, hotaraste sa impartaseasca invatatura sa si, timp de 40 de ani calatoreste prin Valea Gangelui, explicandu-si doctrina, adunand calugari si adepti laici, iar la insistentele discipolului sau Ananda, accepta si calugarite. La o varsta avansata, el dispare inaltandu-se in Parinirvana, moastele lui fiind impartite in diverse „stupa”, monumente ale arhitecturii buddhiste, edificii comemorative si relicvare.

Cele patru adevaruri sfinte

Primul adevar este o constatare: universalitatea suferintei (fizica si morala, imperfectiune, schimbare, nepermanenta). Budismul concepe „individul” ca pe o combinatie de energii repartizate in cinci agregate: materia (cuprinde pamant, stare solida; apa, stare lichida; foc, caldura; aer, miscare), senzatiile (domeniul afectiv), perceptiile (domeniul cognitiv), mentalul care cuprinde actele voluntare, intentiile. Notiunea de act deliberat este capitala pentru buddhism, caci numai actul, bun sau rau, produce roade, adica o consecinta karmica. Pentru a evita confuzia curenta trebuie sa subliniem ca actul insusi - „karma” este diferit de consecinta sa, de rodul sau - „phala” si, in sfarsit, constiinta. Teoria buddhista a karmei este expresia unei legi naturale a cauzelor si efectelor si nicidecum nu trebuie asimilata cu vreo justitie divina sau destin. „Individ” este combinarea acestor cinci agregate, nepermanente si in continua schimbare („sinele” sau „sufletul” nu exista). Cu aceasta optica, budismul accepta notiunea de „samsara”, preferand traducerea „renastere” in loc de „reincarnare”.

Iata textul primului adevar: „Iata, o calugari, Adevarul sfant despre suferinta: nasterea este suferinta, batranetea este suferinta, boala este suferinta, moartea este suferinta, unirea cu ceea ce nu iubim este suferinta, despartirea de ceea ce iubim este suferinta, neimplinirea dorintelor noastre este suferinta, pe scurt, cele cinci feluri de obiecte ale dragostei sunt suferinta”.

Cel de al doilea adevar atribuie suferintei o cauza: setea (de placeri, de averi, de devenire, de existenta etc), dorinta (luarea in posesie, unirea trupeasca), atasamentul. Un ciclu etern, o „roata a vietii”. Iata textul celui de-al doilea adevar: „Iata, calugari, adevarul sfant despre originea durerii: este setea neostoita de la o renastere la alta, insotita de placere si lacomie, care isi gaseste aici si acolo, setea de placere, setea de existenta, setea de nepermanenta”.

Cel de al treilea adevar; Buddha ofera speranta unei eliberari: afirmarea Nirvanei. Concept cvasiindefinibil „mai presus de ceea ce este omenesc”, Nirvana are sensul fundamental „disparitie”. Disparitia nu a sinelui, care este iluzoria, ci disparitia iluziei acestui sine si disparitia dorintelor. Nirvana nu este o stare ce poate fi atinsa numai dupa moarte; chiar in timpul vietii orice patima, orice iluzie poate fi inabusita. Dar aceasta Nirvana nu este completa pentru ca ramane corpul fizic. Iata textul celui de-al treilea adevar: „Iata, calugari, adevarul sfant despre inabusirea suferintei: domolirea acestei sete, prin anihilarea totala a dorintei, alungand dorinta, renuntand la ea, eliberandu-ne, nemailasandu-i loc”.

Cel de al patrulea adevar; Buddha arata calea spre posibilitatea unei eliberari, denumita „Nobila Carare Octupla”. Conduita etica bazata pe dragoste si compasiune pentru fiinte; cuvant, fapta, mijloace de existenta drepte, fara minciuna sau fapte urate. Disciplina mentala: eliberarea de stari mentale rele; sa fie perfect lucizi, sa pastreze in spirit realitatea existentei: nepermanenta, insubstantialitatea; disciplina si antrenarea spiritului. In sfarsit, intelepciunea: gandire, vointa, intelegere, - drepte. Si iata texul celui de-al patrulea adevar: „Iata, o, calugari, adevarul sfant pe drumul ce duce la innabusirea suferintei: este drumul sacru cu opt ramuri, care se numeste: intelegere dreapta, gandire dreapta, cuvant drept, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare dreapta”.
Cararea poate fi urmata de toti, dar numai viata monastica era socotita compatibila cu cautarea Nirvanei; iar calugarul este idealul de conduita al budismului antic. Cele patru adevaruri sfinte sunt mostenirea inestimabila lasata de Buddha.


Dupa Buddha...

Dupa disparitia sa, discipolul Ananda rosteste Sutrele (predici atribuite lui Buddha), Vinaya sunt regulile monastice stabilite de Buddha, iar o a treia culegere, Abhidharma sau doctrina aprofundata, impreuna cu celelalte doua, alcatuiesc Tripitaka sau „Triplul cos”, literatura canonica a buddhismului antic, ajunsa in zilele noastre fragmentar.
La cca. un secol dupa moartea lui Buddha, apare un fel de schisma, denumita Mahayana. Adeptii sai isi vor spune „cei ce tin de Mahayana” Marele Vehicul (cel al mantuirii). Adeptii sai se considera detinatorii gandirii profunde a lui Buddha.


Mahayana

Mahayana il considera pe „bodhisattva” ca fiinta ideala. In aceasta calitate de fiinta menita Desteptarii, erau cunoscuti in traditia antica: Buddha istoric din perioada anterioara Desteptarii si Maitreya, Buddha al vremurilor viitoare. Obiect de devotiune pentru laici, bodhisattva era si obiect de speculatii intelectuale pentru calugarii eruditi. Pentru masa credinciosilor, bodhisattva reprezinta mantuitorul capabil sa aduca ajutor, prin fapte de vitejie iesite din comun si capacitatea de a transfera meritele sale asupra altor fiinte. Budismul spune ca orice fiinta poseda in ea germenul bodheitatii, adica toate fiintele sunt menite izbavirii (aceasta afirmatie e pusa in valoare in budismul Zen din Japonia).


Panteonul, arta budista si budismul tantric

Numarul celor venerati, buddha, bodhisattva, zei ai hinduismului integrati, entitati feminine, este atat de mare incat putem vorbi despre un „panteon”. Odata cu formarea Mahayanei, apare imaginea antropomorfa a lui Buddha ; se dezvolta si o literatura consacrata descrierii acestui panteon pletoric si ritualurilor, de asemenea.
Cuvantul „tantra” ca termen generic desemneaza activitatile referitoare la riturile si practicile esoterice. Contrar opiniilor acreditate de occidentali, adeptii budismului tantric sunt doar cei selectionati riguros; ei se dedau unor fapte reprobabile din punct de vedere moral. Dar numai cu mintea, prin meditatie, evitand abuzurile in executarea ritului si printr-o munca de ordin psihic. Ca si in cazul „cufundarilor” psihice in impur, simbolismul sexual din budismul tantric a fost deseori rastalmacit.


Mandala

Cuvantul inseamna „cerc” sau, prin extensie „domeniu”, „teritoriu” si desemneaza orice diagrama centrata. Textele esoterice ale budismului tantric desemneaza prin „mandale” domeniul individual al unei divinitati. Un vechi text precizeaza ca mandala este cunoastere, ca alcatuirea sa este edificarea constiintei pure; ca cele doua linii care unesc unghiurile diagramei si se intersecteaza in centrul ei, sunt simbolurile Legii budiste. Unele mandale pot avea scop practic, precis: declansarea ploii, obtinerea protectiei personale etc. Dar scopul fundamental ramane perceperea vacuitatii universale, disparitia iluziei „sinelui”.


Comunitatea

Se regasesc doua componente: calugarii si laicii. „Bhikshu” este denumirea calugarilor („cersetori”). Varsta minima pentru a intra in calugarie este de 7 ani. Intrarea se face prin „actul plecarii”: se rade pe cap, se imbraca vestmantul galben si rosteste de trei ori formula de adoptare a refugiilor: „Plec in refugiul lui Buddha, plec in refugiul lui Dharma, plec in refugiul lui Samgha”, prin care calugarii, dar si laicii, se angajeaza pe calea budismului. Calugarii incep acum o perioada de noviciat cu durata variabila; urmeaza hirotonisirea, iar dupa, primeste doi maestri: unul pentru disciplina si conduita, altul pentru cunostintele despre doctrina. Baza ierarhiei o constituie vechimea. Calugarii isi petrec ziua in meditatie, predici, studiu; daca la inceput erau cersetori, mai tarziu au aparut manastiri. Budismul ingaduie calugaria pentru femei.
Laicii, cei care au rostit tripla formula a acceptarii refugiilor, se angajeaza sa respecte cele cinci percepte morale: fara omor, furt, minciuna sau practici sexuale nepermise si moderatie la bauturile care imbata. Ei nu renunta la societate si la satisfactiile materiale.


Zen, amidism si altele

Dupa disparitia Maestrului, timpul urma sa aiba trei perioade: cea a „Legii corecte’’, perioada „Legii contrafacute” ca o regresie si perioada „Declinului Legii” cand practica si Desteptarea dispareau. A aparut astfel, o solutie: o credinta absoluta in puterea izbavitoare a unuia sau altuia dintre marii buddha. Apare „amidismul” in jurul lui Amitabha sau Amida (Japonia), care spune ca orice fiinta care-l invoca va renaste intr-un „Taram pur” dupa ce accede la starea de buddha pe calea Desteptarii.
Ca si alte scoli, Zen sustine ca orice fiinta poarta in ea esenta lui buddha, propovaduind ca activitatea personala este unicul mijloc de realizare a bodheitatii. Scoala a beneficiat de protectia shogunilor pentru caracterul sau practic si concret, dar si pentru disciplina Zen foarte riguroasa. Apare scoala Soto, Desteptarea tacuta, cunoscuta in Occident ca zazen. O ultima transformare a budismului - puternica si azi - este in Japonia, Doctrina lui Nichiren.


Sarbatorile

Rugaciunile (de fapt omagii aduse lui Buddha), procesiunile, ceremoniile, cultul relicvelor, nu au nimic comun cu invataturile lui Buddha, dar ele sunt utile si respectabile in cazul budismului.
Pentru comunitatea budista, timpul se scurge in ritmul anotimpurilor si sarbatorilor: cele care marcheaza sfarsitul sezonului ploios, tripla aniversare: Nasterea, Desteptarea, Nirvana ale lui Buddha; exista si sarbatori mai putin importante, dar mai dese: confesiunile comune, cu citirea textelor si hirotonisirile.

Aici se incheie ciclul „MARILE RELIGII ale lumii”


Marile Religii :

I. Crestinismul - Citeste
II. Iudaismul - Citeste
III. Islamismul - Citeste
IV. Hinduismul - Citeste
V. Buddhismul - Citeste

Marile Religii ale lumii - Editorial - Citeste

Materiale realizate de Radu Botez & Livia Dragu



* Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.





Acest Articol este disponibil la Rugaciuni.ro

http://www.rugaciuni.ro/article.php?storyid=529